Just Go with It – Nevasta de imprumut (2011)

În filmul Nevastă de împrumut, pentru a ascunde o minciună nesăbuită, un chirurg plastic, care-i face curte unei profesoare, cu mult mai tinere, o roagă pe asistenta sa, extrem de loială, să joace rolul nevestei de care chipurile intenţiona sa divorţeze. Din cauza acestei minciuni, trebuie să intre în joc şi copiii asistentei, iar pe toţi îi aşteaptă un week-end în Hawai care până la urmă le va schimba viaţa.

September 25th, 2011

The Adjustment Bureau – Gardienii destinului (2011)

Matt Damon este protagonistul thrillerului The Adjustment Bureau, în rolul ambiţiosului politician David Norris care, tocmai când e pe cale să câştige un fotoliu în Senatul Statelor Unite, o întâlneşte pe frumoasa Elise Sellas (Emily Blunt), o balerină de care se îndrăgosteşte până peste cap. Pentru că i se oferă şansa să arunce o privire în propriul său viitor, David înţelege că ceea ce vede acolo nu e deloc ceea ce-şi doreşte el. Aşa că decide să meargă împotriva destinului. Pentru aceasta, însă, va avea de luptat cu nişte agenţi misterioşi care tot încearcă să-l despartă de femeia cu care vrea să-şi petreacă restul vieţii.

Server 1 Server 2
September 25th, 2011

Friends with Benefits – Prieteni cu beneficii (2011)

Dylan (JUSTIN TIMBERLAKE) şi Jamie (MILA KUNIS) nu au nici cea mai mică intenţie să-şi pună pirostriile în cap. Când Jamie, o recrutoare de personal din New York, încearcă să-l convingă pe directorul artistic Dylan, din Los Angeles să accepte un job la New York, cei doi încep să-şi dea seama că sunt suflete pereche. Ei au avut atâtea relaţii eşuate încât s-au hotărât să renunţe la dragoste şi să se limiteze la distracţie.

Server 1 Server 2
September 22nd, 2011

Chalet Girl (2011)

“Baietoasa” Kim Matthews, in varsta de 19 ani, fosta campioana la skateboarding, in incercarea de a-si ajuta tatal, accepta un job anost si fara posibilitati de promovare. Schimbarea bate la usa sub forma unui job în una dintre cele mai exclusiviste cabane din Alpi, la o firma de catering. Pentru inceput este uimita de aceeasta noua lume plina de oameni fitosi si sampanie, insa in scurt timp descopera snowboarding-ul si sansa de a castiva mult doritii bani de care are nevoie la sfarsitul competiei.

September 22nd, 2011

Midnight in Paris – Miezul noptii in Paris (2011)

Doi indragostiti ce urmeaza sa se casatoreasca in viitorul apropiat sosesc in capitala Frantei si decid sa profite la maximum de oportunitatea de a petrece o scurta vacanta in Orasul Iubirii. Numai ca planurile logodnicilor de a savura clipe intime de neuitat unul in compania celuilalt sunt zadarnicite de intalnirile cu parintii fetei si cu un prieten arogant si cu aere de intelectual rasat, de care tanara pare in mod inexplicabil atrasa si care il calca pe nervi pe partenerul ei de viata prin insistenta cu care ii invita sa viziteze obiective turistice si sa frecventeze impreuna localurile in care se danseaza.

September 13th, 2011

A Little Bit of Heaven (2011)

Marley Corbett lucreaza la o agentie de publicitate, este buna prietena cu colega ei de serviciu Sarah Walker si este atat de preocupata de construirea unei cariere de succes in domeniul afacerilor incat nu are timp pentru dragoste si prefera relatiile sexuale pasagere, in care niciunul dintre parteneri nu se implica emotional. La scurta vreme dupa ce este promovata in functia de vicepresedinte, Marley este diagnosticata cu cancer in faza avansata si simte ca lumea ei se prabuseste, incercand totusi sa apeleze la umorul caracteristic pentru a-i da aceasta veste cumplita mamei sale Beverly Corbett. Femeia dependenta de munca, care nu a crezut niciodata in iubirea adevarata, se indragosteste treptat de medicul ei curant pe nume Julian Goldstein, ceea ce complica si mai mult situatia fiindca lui Marley ii este si mai greu sa renunte la viata acum cand are sansa de a fi fericita si implinita din punct de vedere afectiv. Intre Marley si Julian se infiripa o frumoasa poveste de dragoste, insa va fi legatura lor destul de puternica pentru a invinge maladia ce macina trupul femeii?

Server 1 Server 2
September 13th, 2011

Some Like It Hot (1959)

O delirantă comedie a travestiurilor, în care nimic nu e ce pare a fi, unul dintre filmele care au făcut cu succes înconjurul lumii, datorită modului în care pelicula pune în valoare fascinanta senzualitate naivă şi vulnerabilă a strălucitoarei Marilyn Monroe, alături de umorul subtil al celor doi parteneri – Tony Curtis şi Jack Lemmon.

Doi muzicieni, Joe şi Jerry, martori ai unei răfuieli între bande, în noaptea Sfântului Valentin, îngroziţi de perspectiva de a fi ucişi, încearcă să scape de urmăritori. Cum sunt în căutare de lucru şi se tem de răzbunare ei sunt nevoiţi să se angajeze într-o orchestră feminină ce pleacă în turneu. Dar pentru a se putea alătura formaţiei trebuie să se deghizeze în femei. Situaţia explodează când cei doi se-ndrăgostesc de cea mai frumoasă şi dulce dintre fete, nu întâmplător purtând numele de Sugar şi când, travestiţi în femei, Joe şi Jerry încep să atragă privirile neobrăzate ale bărbaţilor.

Server 1 Server 2
September 4th, 2011
Comments Off

Har Dil Jo Pyar Karega (2000)

As Raj, un orfan, vine la Mumbai din Goa sa-si indeplineasca visul si sa devina cantaret. Dupa lupte, nu de multe ori usoare, As Raj isi vede visul implinit, dar realizeaza ca tot ce si-a dorit are un sfarsit negru, pana cand destinul intervine. Raj o salveaza pe frumoasa Pooja dintr-un accident ce-i putea fi fatal, si in timp ce fata era in coma, familia ei il confunda pe Raj cu bogatul ei sot pe care de abia asteptau sa-l cunoasca. E o situatie hilara, si Raj trebuie sa inventeze pentru a scapa din aceasta situatie dificila. Cand Raj se indragosteste de Janvi, cea mai buna prietena a Poojei, situatia scapa de sub control si Raj este obligat sa aleaga intre cele doua prietene.

Server 1 Partea 1 Partea 2 Server 2 Partea 1 Partea 2
August 29th, 2011

Waiting for Forever (2010)

Waiting for forever este o poveste atipica de dragoste dintre doi adolescenti.Eroii filmului sunt doi copii care se cunosc din primii ani ai vietii si care isi traiesc unul alaturi de celalat cele mai frumoase momente ale copilariei.Timpul trece si odata cu el vine momentul in care fata se va muta din oras impreuna cu mama ei lasand-ul in urma pe vechiul tovaras de joaca.Intre timp ea isi urmeaza studiile si devine o celebra actrita,pe cand el ramane doar un baiat uitat de lume fara studii si ocupatie.In timp ce vietile lor isi urmeaza cursul departe unul de celalat,tatal fetei se imbolnaveste iar ea se vede nevoita sa se intoarca in vechiul oras unde isi lasase in urma prietenul din copilarie si cele mai frumoase amintiri.Cei doi protagonisti se reintalnesc si observa fiecare schimbarile prin care a trecut celalat,el incepe sa o priveasca diferit pe fosta prietena din copilarie numai ca aceasta il respinge din cauza unei relatii pe care o avea,chiar daca inima ei nu dorea acelasi lucru.Fata redescopera alaturi de baiat cum e sa traiesti fara griji chiar daca nu mai este copil.

August 22nd, 2011

Family Man (2000)

Ce-ar fi daca…
Ai putea face alegeri diferite?
Ai spune da in loc de nu?
Ai primi o a doua sansa?
Cu 13 ani in urma, cand Jack Campbell (Nicholas Cage) a plecat la Londra pentru o specializare, i-a promis prietenei sale, Kate (Tea Leoni) ca vor sta despartiti doar un an. Acum este Ajunul Craciunului, iar Jack a este un celibatar de pe Wall Street bine platit, cu multa putere si cu un standard de viata ridicat, in timp ce Kate reprezinta doar o amintire indepartata. Aflandu-se la cumparaturi intr-un magazin obisnuit aflat pe drumul dintre casa si serviciu, Jack se trezeste in mijlocul unei dispute intre patronul magazinului si un vagabond turbulent. Dupa ce ajuta la calmarea situatiei, Jack incepe sa-i faca morala tanarului Cash (Don Cheadle), care la randu-i il intreaba pe Jack despre valorile acestuia in viata. “Am tot ce mi-as putea dori” ii spune Jack. Ghemuit bine intre peretii apartamentului sau luxos, Jack adoarme…

Server 1 Server 2
August 17th, 2011